Analize biochimice

Analiza proteinelor sanguine (proteine totale, proteinograma, probele hepatice, fibrinogenul)

Proteinele sunt substanţe organice complexe ale materiei vii, care conţin azot, sulf şi fosfor. Ele sunt necesare pentru creşterea organismului pentru refacerea celulelor precum şi pentru producerea de energie calorică. Analiza proteinelor se face din serul sanguin. Există mai multe tipuri de analize:

Proteinele totale
Reprezintă cantitatea globală a proteinelor sanguine exprimate în grame la 100 ml ser sanguin.
Valorile normale ale proteinelor sanguine sunt:
- la adulţi = 6,6- 8,6 g la 100 ml
- la copii 1-3 ani = 6,0 – 8,6 g la 100 ml.
Scăderea proteinelor sanguine se întâlneşte în diferite boli. Astfel, cînd ficatul se îmbolnăveşte scade şi concentraţia proteinelor din sânge. La fel se întâmpla prin hemoragii sau prin pierderile din urină
( albuminurie). Vărsăturile, care impiedică alimentaţia normală, bolile de stomac, intestin şi pancreas, care perturbă digerarea proteinelor, diareea sunt o parte din cauzele care scad concentraţia sanguină de proteine. De asemenea, efortul fizic intens, stresul nervos, precum şi bolile care produc febra prin consumul crescut de proteine, contribuie la scăderea proteinelor organismului. Proteinele sanguine pot să aibă şi valori crescute, ca în unele boli genetice şi parazitare sau ca în hipertensiunea arterială.

Electroforeza
Pe o hârtie de filtru pusă sub acţiunea curentului electric se pune o picătură de ser sanguin, proteinele totale din ser sunt astfel descompuse în 5 categorii de substanţe, numite fracţiuni proteinice. Valorile medii normale ale acestor fracţiuni pot să varieze până la 10% în plus sau în minus, în special la copii, vârstnici sau la persoane care nu se alimentează normal.

Valori normale

Raportul albumine/globuline (A/G)
Acest raport la oamenii sănatoşi este de 1,2-1,5. Creşterea raportului A/G nu are importanţă prea mare, dar scăderea acestuia sub cifra 1 arată că este vorba fie de boli care scad sinteza de albumină sanguină, fie de boli care cresc sinteza de globuline. Scăderea proporţiei de albumine duce la o creştere a proporţiei de globuline. Creşterea reală a globulinelor serice se întâlneşte în boli microbiene acute şi cronice, în bolile virotice şi parazitare, în bolile de ficat şi de rinichi, în bolile tumorale, în reumatism, boli de sânge, dupa vaccinari etc. În unele boli pot să crească numai anumite fracţiuni ale globulinelor aşa cum se întâmplă în hepatita cronică, când cresc mult gamma-globulinele şi imunoglobulinele A (Ig A).

Probele "hepatice"
Sunt analizele care explorează capacitatea ficatului de a sintetiza proteinele normale, necesare organismului. În categoria analizelor care explorează funcţia hepatică intră reacţia cu timol, reacţia Takata, Gros etc. Aceste analize devin anormale (pozitive) mai ales în bolile de ficat: hepatita acută şi cronică, ciroza, colecistita. Dar ele devin pozitive şi în boli de rinichi, de plămâni, de splină, boli de sânge şi tumorale.

Valori normale ale probelor hepatice

Fibrinogenul
Fibrinogenul este o substanţă proteinică sintetizată de ficat şi care are rol important în coagularea sîngelui.
Valori normale ale fibrinogenului: 200-400 mg la 100 ml sînge.
Scaderea fibrinogenului sub aceste valori poate produce hemoragii la bolnavii cu boli ale ficatului. Fibrinogenul creşte însă ( peste 500 mg la 100 ml sange) în bolile infecţioase acute şi mai ales în reumatismul articular acut.

Deşeurile de proteine
Ca urmare a consumului de proteine de către organism, rezultă şi o serie de deşeuri care nu mai pot fi utilizate şi pe care organismul le elimin ă din sânge în urină, iar în cantităţi mai mici şi prin transpiraţie. Cele mai importante deşeuri de proteine sunt: acidul uric, creatinina şi ureea. Aceste substanţe se găsesc în sânge, în concentraţii mici, dar ele devin otrăvitoare pentru organism dacă depăşesc un anumit nivel de concentraţie. De aceea, organismul le elimină prin rinichi în urină. Acidul uric, creatinina şi ureea cresc în sânge şi urină în bolile care distrug sau consumă în mod exagerat proteinele (boli infecţioase, boli de sânge, etc.). În bolile de rinichi ( nefrita acută şi cronică, insuficienţa renală) aceste substanţe nu mai pot fi filtrate şi eliminate şi atunci se acumulează în sânge, producând tulburări grave în organism. Creşterea acidului uric în sânge produce guta, boală asemănătoare cu reumatismul, iar eliminarea de cantităţi mari de acid uric în urină poate să ducă la formarea de calculi urinari.

Valori normale

Insuficienţa renală acută şi cronică, infecţiile însoţite de febră, obstrucţia căilor urinare ( litiaza urinară, mărirea prostatei) sunt cauze patologice care cresc peste normal ureea sanguina.

- analiza enzimelor sanguine (fosfataza alcalină, fosfataza acidă, aldolaza, transaminazele, colinesteraza, amilaza, LDH, creatin kinaza)

Analiza enzimelor sanguine

Enzimele (fermenţii) sunt substanţe care se găsesc în natura vegetală şi animală având un rol important în desfacerea substanţelor alimentare brute (grăsimi, proteine, zaharuri) în substanţe mai simple pe care organismul să le folosească pentru producerea de energie. Din arderea combustibilului alimentar în organism, rezultă pe lângă energie şi o serie de deşeuri care nu mai pot fi utilizate de către organism sau care sunt toxice. Enzimele descompun aceste deşeuri până la componentele simple din care au fost sintetizate alimentele: apa, bioxid de carbon, azot, sulf etc. În unele boli, cînd activitatea unor enzime este mare sau prea scăzută se produc perturbări în utilizarea normală a alimentelor şi în degradarea lor. Enzimele se găsesc în toate celulele şi lichidele organismului.

Bolile care produc mai des modificări ale enzimelor sunt: bolile de ficat, de inimă, de pancreas, de oase, de rinichi, prostată, etc.

Fosfataza alcalină este o enzimă care se găseşte în ficat şi oase şi care se elimină prin bilă. Valorile enzimei din sânge se exprimă în unităţi Bodanski (UB), unităţi King (UK) sau unităţi internaţionale.

Valori normale ale fosfatazei alcaline:

1,5-5UB

3-13UK

13-45UI

Fosfataza acidă totală prezintă valori crescute în bolile oaselor şi ale prostatei.

Valori normale ale fosfatazei acide:

1 UB

4 UK

4-14 UI

Aldolaza este o enzimă care se analizează în hepatita virală, cu sau fără icter, unde creşte foarte mult.

Valori normale ale aldolazei:

2-10U/ml

4-6 U.S./ml (unităţi Sibley) pe ml ser la adulţi

0,9-2,5 Mui/ML SER

9 UI/ml ser (la copii)

Transaminazele - se analizează: TGP si TGO.

Valori normale ale transaminazelor:

10-40 UK

2-16 UI

Valoarea acestor enzime poate creşte în bolile de ficat (hepatita acută şi cronică, cu sau fără icter, ciroză), în bolile de inimă ( infarct) sau în bolile muşchilor scheletici.

Colinesteraza este produsă de ficat şi eliberată în sânge. La persoanele care lucreaza cu produse ce conţin fosfor, scăderea enzimei din sînge poate pune viaţa în primejdie.

Valori normale :

3000 – 8000 U/l

2000 – 3000 UI

0,700 unităţi pH

Amilaza este fabricată de pancreas şi secretată în intestin pentru a ajuta la digestia alimentelor provenite din cereale şi cartofi. În bolile pancreasului se produce trecerea enzimei în sînge crescînd cu mult peste valorile normale. Enzima se măsoară în unităţi Wohlgemuth (UW) sau în unităţi internaţionale (UI).

Valori normale ale amilazei:

Sânge = 8-32UW/1 ml ser

230-2700 UI/l ser

Urină = 16-64 UW/ml urină

8000-30000UW/24 ore

Sub 5500 UI/l

Lactat dehidrogenază (LDH) sanguină este crescută în bolile de inimă (infarct miocardic), în unele boli musculare şi după eforturi fizice mari.

Valori normale ale LDH:

150-450 unităţi Wrobleski

120-240 U/l

Creatin kinaza (CK sau CPK) creşte în aceleaşi boli ca şi LDH.

Valori normale :

10-70 U/l

Analiza grăsimilor sanguine

Grăsimile sau lipidele sunt substanţe organice grase, care constituie cea mai mare sursă de energie pentru organism. Când depozitarea de grăsimi se face în cantităţi mult mai mari decât necesităţile organismului apare obezitatea de diferite tipuri, iar când cantitatea de lipide din sânge creşte peste limitele normale se vorbeşte de hiperlipidemie.
Când lipidele depăşesc concentraţiile normale din sînge se pot depune în pereţii arterelor ( ateroscleroza). Prin astuparea arterei coronare, care irigă inima se produce angina pectorală şi infarctul miocardic. Din cauza creşterii rigidităţii (sclerozării) arterelor (ateroscreloza), acestea se pot rupe producând hemoragii în creier sau alte organe.

Lipidele totale
Reprezintă toate substanţele grase care circulă în sînge exprimate la 100 ml ser. Scăderea lipidelor sub 500 mg% se întâlneşte în subalimentaţie, în bolile ficatului, în boala Basedow (hiperfuncţia glandei tiroide), în afecţiunile acute, după eforturi fizice.
Valori normale ale lipidelor totale: 550-750 ml/100 ml

Dăunătoare pentru sănătate este creşterea lipidelor totale serice peste valorile de 1000 mg% (hiperlipidemie). Prin acţiunea hiperlipidemiei asupra vaselor sanguine se favorizează apariţia precoce a arterosclerozei.

Trigliceridele
Sunt lipide simple care intră în compoziţia grăsimilor şi au rol energetic. Creşterea lor este produsă de aceleaşi cauze care produc şi creşterea lipidelor totale, dar trigliceridele în exces prezintă un risc mai mare pentru screlozarea arterelor.
Valorile normale ale trigliceridelor se încadrează între 50-150mg/100 ml.

Acizii graşi
Sunt lipide simple de două tipuri: acizi graşi saturaţi (palmitic, stearic, etc.) care se găsesc în grăsimile animale şi acizi graşi nesaturaţi (olei, linoleic, etc.) care se găsesc în grăsimile vegetale. Un consum prea mare de acizi graşi saturaţi în dauna celor nesaturaţi duce la ateroscreloză şi la boli cardiovasculare.

Valori normale ale acizilor graşi: 200-450 mg/100 ml.

Colesterolul
Face parte din lipidele complexe. Pe lângă rolul său important în buna funcţionare a celulelor organismului, el poate duce, prin exces, la screlozarea arterelor. Colesterolul sau colesterina din organe şi sânge provine din alimentele bogate în colesterol: oua, unt, lapte, icre, creier, etc.
S căderea colesterolului nu are importanţă mare pentru organism doar în bolile ficatului, organ care sitetizeaza colesterolul, scaderea acestuia este un indiciu de reducere a funcţiei ficatului (insuficienţa hepatică, ciroza hepatică).
Colesterolul poate creşte şi în insuficienţa glandei tiroide, glandă al cărei hormon are rolul de a “arde” substanţele grase. Excesul de colesterol se depune pe pereţii arterelor contribuind la formarea aterosclerozei.
Un colesterol de 2,50-3,00g/l este un semnal de alarmă, în timp ce un colesterol de peste 3g/l pune problema unor măsuri de tratament.

La producerea ateroscrelozei mai contribuie şi alţi factori:
- alimentatia bogată în grăsimi sau cu un aport excesiv de dulciuri
- suprasolicitarea psihică,

- factorul hormonal; femeile au colesterolul mai scăzut
- factorul genetic

Valori normale ale colesterolului:

Pentru scăderea colesterolului sanguin se va urma regimul alimentar recomandat de medic, la care se vor asocia exerciţii fizice. Evitarea stresului, a oboselii deconectarea nervoasă, renunţarea la fumat pot contribui la scăderea colesterolului. Dacă prin aceste metode colesterolul nu scade, probabil este vorba de o sinteză crescută în organism şi în acest caz medicul va indica un tratament medicamentos.

Lipoproteinele
Sunt lipide legate de proteine. Ele ajută la dizolvarea şi transportul grăsimilor mai grele. Concentraţia lipoproteinelor sanguine se exprimă în mg la 100 ml/sînge.
Valori normale ale lipoproteinelor:150-250 mg/100 ml
Valorile lipidogramei sunt importante în aprecierea predispoziţiei spre ateroscleroză şi boli cardiovasculare.

O creştere a beta-lipoproteinelor peste 80% înseamnă o perturbare a repartiţiei grăsimilor, care favorizeaza depunerea de lor în artere. Persoanele care au un colesterol crescut, au şi beta-lipoproteinele crescute.
În tulburările de digestie ale grasimilor, asa cum se întîmplă în bolile de ficat şi cele ale vezicii biliare sau în bolile de pancreas (care nu mai produce suficienţi fermenţi pentru digestia grăsimilor), acestea nu se mai absorb din tubul digestiv ci trec în cantităţi mari în scaun.

Analiza bilirubinei sanguine
Bilirubina este o substanţă pe care o fabrică ficatul şi care intră în compoziţia bilei. În mod normal, bilirubina nu se găseşte în sânge decât în cantităţi foarte mici. Însă cu ocazia bolilor de ficat sau biliare, aceasta se manifestă şi poate apărea icterul.
Creşterea bilirubinei sanguine are aceeaşi valoare pentru diagnosticul bolilor ca şi creşterea pigmenţilor biliari şi a urobilinogenului din urină.
Valori normale ale bilirubinei sanguine:
Bilirubina directă= 0-0,2 mg%
Bilirubina indirectă=0,8-1 mg%
Bilirubina totală=1-1,2 mg%.

Analiza zahărului din sânge - glicemia şi din urină - glicozuria

Sîngele are o structură extrem de complexă, conţinând numeroase substanţe organice (proteine, grăsimi, glucoză, enzime, hormoni, vitamine) şi substanţe minerale ( calciu, fosfor, sodiu, potasiu, etc). Analizele biochimice cercetează compoziţia chimică fie a sîngelui total, fie numai a serului sau plasmei sanguine. 

Analiza zaharurilor din sînge 

Există mai multe felui de zaharuri în organismul omului: glucoză, fructoză, lactoză etc. Glucoza este cea mai importantă zaharidă care se găseşte în organele şi sângele omului şi constituie “combustibilul” cel mai preţios pentru obţinerea energiei necesare activităţii omului. Cele mai bogate alimente în glucoză sunt dulciurile (zaharul, produsele zaharoase, mierea), precum şi alimentele care conţin amidon (faină de cereale şi produsele cerealifere, cartofii etc.) care în organism se transformă prin acţiunea enzimelor hidrolitice în glucoză. Pentru aprecierea cantităţii de zahăr din organism, în laborator se analizează zahărul din sângele total ori din ser sau plasmă. 

Valorile normale ale glucozei din sânge: 65-110 mg la 100 ml sânge. 

Scăderea sau creşterea glicemiei în afara acestor valori produce perturbări grave organismului. Astfel, scăderea glicemiei ( hipoglicemie) poate produce ca simptome slăbiciune, tremurături, transpiraţii şi chiar pierderea conştienţei ( coma hipoglicemică).

Creşterea glicemiei ( hiperglicemie) se întâlneşte şi la persoanele sănătoase dacă analiza sângelui se face după un consum crescut de dulciuri. De asemenea, persoanele care au avut un şoc fizic sau psihic ( stress) sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea o glicemie crescută, fără a fi bolnavi de diabet. În aceste situaţii, glicemia revine la normal dupa ce a dispărut şi cauza care i-a provocat creşterea. O glicemie mărită se întâlneşte în bolile glandelor endocrine care au rolul de a regla concentratia glucozei în sânge. Astfel, secreţia în exces a hormonilor unor glande (hiopofiza, tiroida, suprarenalele) produce hiperglicemie. 

Dar cea mai mare creştere a glicemiei se întâlneşte în diabetul zaharat sau diabetul pancreatic. În unele boli ale pancreasului acesta secretă mai puţină insulină sau nu mai secretă deloc şi din această cauză glucoza, se acumulează în sânge, crescând glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300 mg% şi chiar mai mult, ceea ce poate duce la coma diabetica (coma hiperglicemica) mai ales la persoanele care nu ştiu că au diabet. 

Analiza glicemiei nu este obligatorie pentru persoanele tinere considerate sănătoase. După 30-40 ani, vârsta când apare de obicei diabetul, este bine ca, cel puţin odată pe an să se dozeze glicemia.

Hiperglicemia provocată  se face la unele persoane pentru a preciza dacă glicemia crescută se datorează diabetului zaharat sau altor cauze. După consumul de glucoză, zahărul din sânge creşte şi la oamenii sănătoşi, şi revine la normal după 2 ore. La persoanele diabetice glicemia creşte foarte mult, şi revenirea la normal se face mai târziu de 2 ore. 

Analiza zahărului în urină (glicozuria) – în mod normal urina nu conţine glucoză. Dar când glicemia a depăşit 150-200 mg% atunci glucoza trece din sînge prin rinichi şi se varsă în urina de unde se poate analiza. Pentru dozarea glicozuriei se va strînge urina din 24 de ore. 

Măsurarea volumului de urină din 24 de ore care este foarte mare ca şi determinarea densităţii urinei care datorită glucozei creşte foarte mult sunt analize complementare foarte utile pentru diagnosticul de diabet şi usor de executat chiar şi la domiciliu.