Analizele microbiologice

(hemocultura, coprocultura, urocultura, bilicultura, analiza microbilor din nas, gît, urechi, spută, secreţii ale organelor genitale, din boli ale pielii)

Aceste analize se fac pentru a pune în evidenţă o serie de microbi, care pot cauza infecţii acute şi cronice. Microbii se pun în evidenţă prin două metode şi anume:
- prin microscopul optic sau cel electronic care m ă reşte de câteva zeci de mii de ori. Microbii văzuţi la microscop au dimensiuni foarte mici, de 1-10 microni, un micron fiind a mia parte dintr-un milimetru. Ei au diferite forme: punct (coci), beţişor (bacili), spirale (spirochete), virgulă (vibrioni).

- prin creşterea microbilor pe medii de cultură.

Microbii saprofiţi – se găsesc în organele omului care comunică cu mediul exterior. Ei nu sunt periculoşi şi în unele cazuri sunt chiar necesari pentru că prezenţa lor previne instalarea unor microbi
mai periculoşi. Totuşi, în unele situaţii de slăbire a rezistenţei organismului, unii din aceşti microbi saprofiţi pot deveni agresivi şi produce stări de boală.
Microbii patogeni - cauzează boala, ei nu se găsesc în mod normal în corpul omului ci pătrund în organism cu diferite ocazii.
Cercetarea microbilor se face î n toate secreţiile şi excreţiile normale sau patologice, în orice produs provenit din organismul omului.

Analiza microbilor din sânge ( hemocultura)
Această analiză se face în bolile infecţioase, în bolile cu stări febrile prelungite, în bolile cronice în care nu s-au depistat microbi prin alte metode. Analiza se face numai în spital şi ajută la descoperirea febrei tifoide, a febrelor paratifoide, a endocarditei şi septicemiei, provocate de o serie de microbi: stafilococi, streptococi, pneumococi, bacili (coli, proteus, piocianic, tific), spirochete, ricketsii etc.

Analiza microbilor din materiile fecale (coprocultura)
Sunt cazuri când microbii saprofiţi din intestin (stafilococi, bacili, coli, proteus, piocianic etc.) în urma greşelilor de alimentaţie sau a tratamentului cu antibiotice pot deveni agresivi, se înmulţesc şi provoacă infecţii ale intestinului subţire ( enterita), infecţii ale intestinului gros ( colita) ori infecţii ale întregului intestin ( enterocolita). În afară de aceşti microbi, enterocolitele mai pot fi produse şi de microbi patogeni care se iau din apă, alimente, de la omul bolnav, astfel: bacilul tific al febrei tifoide şi microbii înrudiţi cu acesta (Salmonele), bacilul dizenteriei (shigella) şi microbul holerei. Aceşti microbi patogeni se găsesc nu numai la bolnavi ci uneori şi la foşti bolnavi, care îi răspândesc prin materiile fecale. De aceea, foştii bolnavi trebuie să facă coproculturi repetate.

Analiza microbilor din urină ( urocultura)
Urina nu conţine microbi, nici saprofiţi nici patogeni. De aceea, prezenţa microbilor în urină, mai ales în cantitate mare de peste 100000 microbi la 1 ml urină indică o infecţie a rinichilor sau a căilor urinare ( nefrita, pielita, cistita). Microbii cauzatori ai acestor boli sunt: bacilul coli (colibaciloza), bacilul proteus, bacilul piocianic, Klebsiella, bacilul febrei tifoide, bacilul tuberculozei, stafilococi, streptococi, levuri, etc.

Analiza microbilor din bilă (bilicultura)
Cu ocazia efectuării tubajului duodenal se trimite bila la laborator şi pentru cercetarea bacteriilor din acest produs. Microbii care produc infecţii ale vezicii biliare şi ale căilor biliare din ficat (colecistita, colangita) sunt cam aceiaşi care se găsesc în urină şi în materiile fecale. Uneori se mai găsesc şi levuri.

Analiza microbilor din nas, gît şi urechi
Nasul, gîtul şi urechile sunt prinse împreună de infecţiile microbiene ( amigdalita, faringita, rinita, rinofaringita, otita). Următorii microbi se găsesc mai frecvent în infecţiile nasului, gâtului şi urechilor: streptococul beta hemolitic, stafilocolul aureus hemolitic, bacilul difteric etc.

Streptococul beta hemolitic este agentul patogen al amigdalitei, faringitei, al scarlatinei şi reumatismului, în special la copii. Analiza se face înainte de a începe tratamentul cu penicilină sau cu alte antibiotice. Netratarea la timp a infecţiei streptococice poate să ducă, în special la copii şi tineri, la bolile de inima şi reumatism.

Stafilococul aureus hemolitic determină angine sau flegmoane ( puroi) la nivelul amigdalelor, etc.

Bacilul difteric determină difteria.

Alţi microbi, ca pneumococul, care produce pneumonie, meningococul care produce meningita şi microbul tusei convulsive se întîlnesc mai rar. Aceşti microbi se găsesc nu numai la bolnavi ci şi la persoane sănătoase, de unde sunt răspîndiţi prin vorbire, tuse şi strănut. Pe lângă microbii aminitiţi se mai găsesc ciuperci (levuri) care produc micoze sau candidoze mai ales la sugari şi copii.

Analiza microbilor din spută
Spre deosebire de salivă care este secretată de glandele salivare situate în gură, sputa provine din căile respiratorii şi din plămâni cu ocazia expectoraţiei. În afară de microbii care se găsesc în mod normal în gură, sputa mai poate conţine şi microbi de tuse convulsivă, de pneumonie ( pneumococ, klebsiella), de tuberculoză pulmonară (bacilul Koch sau BK). În situaţia în care BK nu se găseşte direct în spută, atunci sputa se cultivă pe medii speciale pentru aceşti microbi.
Din cauza dificultăţilor de a descoperi BK în spută, rezultatele analizelor durează foarte mult.

Analiza microbilor din secreţiile organelor genitale
O serie de microbi pot cauza la bărbat boli ale canalului urinar ( uretrita) sau ale prostatei ( prostatita), producand scurgeri purulente. La femei, scurgerile sunt date de uretrita, vaginită sau de metrită. Aceste infecţii sunt produse fie de microbi saprofiti, banali (uretrita banală) fie de microbi care produc boli venerice (blenoragia, sifilisul). Gonococul, microbul blenoragiei, apare în secreţiile genitale după 3-7 zile de la un contact sexual infectat. Spirocheta sifilisului se găseşte la început în leziunile de pe organele genitale ( şancru sifilitic). Acesta apare la 3-4 săptămâni de la infecţie şi dispare după 1-2 luni, timp după care microbul sifilisului nu se mai găseşte, el trecând în sînge. Descoperirea timpurie a microbului asigură un tratament mai uşor şi o vindecare rapidă a sifilisului.
Tricomonas vaginalis este un parazit care se găseste mai frecvent la femei dacît la bărbat şi produce tricomoniaza.
Levurile (ciuperciile sau drojdiile) din genul Candida şi Geotrichum se găsesc mai frecvent tot la femei. Când se dezvoltă sau când se asociază şi cu alte microorganisme produc infecţii locale. Există şi situaţii când apar secreţii reduse, după răceli, după oboseală sau eforturi fizice. Aceste infecţii produse de microbi banali, de virusuri sau având o bază alergică se rezolva de la caz la caz de către medic, iar uneori se vindecă şi singure.

Analiza secreţiilor in bolile pielii
Bolile pielii: eczeme, foliculita, furunculul, abcesul, erizipelul, plăgile infectate, etc. sunt produse de microbii care se găsesc în mod normal pe piele şi mucoase. Aceştia pătrund fie prin porii pielii, fie prin răni, zgârieturi, înţepături. Cei mai întâlniţi microbi sunt stafilococul, streptococul, piocianicul, proteusul, bacilul antraxului şi levurile. Pentru a se putea identifica microbul responsabil de infecţie, se analizează secreţia recoltată din leziune.

Analiza microbilor din lichidul cefalorahidian
Acest lichid se extrage de către medic, cu seringa, din şira spinării pentru a căuta microbii care produc boli ale sistemului nervos ( creier, măduva spinării), encefalita, meningita etc. Bolile acestea pot fi produse de meningococ, streptococ, bacilul tuberculozei, etc. precum şi de virusuri şi paraziţi.

Analiza sângelui din materiile fecale
Numai in unele boli ale tubului digestiv care produc hemoragii cum sunt ulcerul gastric, ulcerul duodenal, enterita, colita, sângele apare în materiile fecale.
Când hemoragia este mare şi provine din partea superioara a tubului digestiv ( stomac, intestin) scaunul are un aspect negricios din cauza digerării sîngelui respectiv.

Daca hemoragia provine din partea inferioara a intestinului (hemoroizi) atunci sîngele nu este digerat şi scaunul apare colorat în roşu. Cînd hemoragia este mică ( hemoragie ocultă), chiar dacă este permanentă, scaunul nu pare colorat şi în această situaţie numai laboratorul poate preciza dacă este sânge în scaun.

Analiza hormonilor (hormonul de sarcină, hormonii glandei tiroide, hormonii glandelor suprarenale, froţiu citohormonal)
În organism glandele care produc secreţii sunt cele externe ale căror secreţii nu se varsă în sânge ( glanda lacrimală, salivară, glandele care secretă sucuri digestive, etc.) şi glandele cu secreţie internă ale căror secreţii numite hormoni se varsă în sînge. Hormonii au rolul de a regla buna funcţionare a tuturor organelor din corp, care asigură creşterea, perpetuarea speciei, adaptarea la mediu etc. Unele glande endocrine sunt unice: hipofiza, tiroida, pancreasul iar altele sunt pereche: glande paratiroide, suprarenale, genitale. Analiza hormonilor este dificilă, de aceea se face în laboratoare speciale şi la indicaţia medicului specialist. Pentru fiecare glandă sunt numeroase analizen şi vom aminti câteva dintre ele.

Hormonul de sarcină 
Reacţia este pozitivă chiar după 2-3 săptămâni de la instalarea sarcinii. Analiza nu este necesară în sarcina normală, ci numai în cazul unei sarcini anormale, în special în sarcina extrauterină. În acest caz, analiza de laborator ajută să se pună diagnosticul de sarcină extrauterină şi se pot lua măsuri rapide de tratament. 

De asemenea, analiza se mai face pentru a stabili dacă o amenoree ( absenţa ciclului menstrual) se datorează unei sarcini sau unei boli endocrine.

Hormonii glandei tiroide 
Tiroida este situată în partea anterioară a gâtului. Această glandă, prin principalul său hormon, tiroxina, are rol în reglarea metabolismului general al organismului, fie accelerând fie diminuând arderea alimentelor din organism, după cum este nevoie. În cazul în care glanda tiroidă secretă tiroxina în exces apare boala Basedow ( hipertiroidism) care se manifestă prin slăbire, creşterea bătăilor inimii şi temperaturii, stări nervoase, metabolism bazal crescut. 

Când scade secreţia glandei tiroide ( hipotiroidism) apare boala numită “ mixedem”, care se însoţeşte de semne opuse: rărirea bătăilor inimii, stare de moleşeală, piele umedă şi rece, faţa umflată cu aspect de falsă obezitate. Pentru aprecierea funcţiei glandei tiroide se cercetează iodul din sînge.

Valori normale ale hormonilor glandei tiroide: 4-8 micrograme/100 ml sînge.         Cantitatea optimă de iod din organism este de 4-8 ug (gamma)/100 ml plasmă.      
Cercetarea funcţiei glandei tiroide se face şi prin injectarea de iod radioactiv. Altă metodă de apreciere a funcţiei tiroide este măsurarea metabolismului bazal, care are valori normale de -10 până la +10%. Creşterile sau scăderile faţă de procentele normale indică hipertiroidism, respectiv hipotiroidism

Hormonii glandelor suprarenale 
Aceste glande sunt situate deasupra rinichilor şi secretă două categorii de hormoni: corticosteroizii şi catecolaminele. 
Corticosteroizii iau parte la distribuţia apei, mineralelor şi a glucozei în organism reglînd deficitul sau excesul acestora. Un corticosteroid este cortizonul. De obicei se analizeazî corticosteroizii din urină care se elimină sub forma de 17-cetosteroizi (17-CS). În bolile care atacă glanda suprarenala (boala Addison), în bolile glandei hipofizei, în insuficenţa glandelor sexuale, secreţia 17-CS este scăzută. Concentraţia de 17-CS din urină creşte după eforturi fizice mari, în stres şi în bolile care produc hiperfuncţia glandei hipofize, a glandelor suprarenale şi sexuale. 
        Valori normale ale corticosteroizilor: 
        - bărbaţi = 10-20 mg/24 h 
        - femei 6-15 mg/24 h 
        - copii = 2-4 mg/24 h 

Catecolaminele sunt hormoni ce ajută organismul să se adapteze la diferite situaţii din mediul ambiant ca: ritm de activitate zi-noapte, efortul fizic, variaţiile termice etc. Catecolaminele au un rol important în reglarea activităţii inimii (puls, tensiune arteriala) şi rinichilor. Cele mai importante substanţe care fac parte din grupa catecolaminelor sunt adrenalina şi noradrelina. Acestea se găsesc atît în sînge cît şi în urină. 
Creşterea exagerată a concentraţiei catecolaminelor din sînge produce hipertensiune arterială. În organism catecolaminele sunt distruse şi se transformă în acid vanil mandelic (AVM) care se elimină prin urină. Dozarea AVM urinar dă indicaţii utile despre concentraţia catecolaminelor sanguine.

        Valori normale ale catecolaminelor: 
        Catecolamine: 
        - în sînge = 32 umol/l 
        - în urină = 10-100 ug/24 h = 0,55 umol/24 h 
        AVM: 
        - urină = 1,7-7,4 mg/24 h = 8,6 – 37,3 umol/24 h 

Frotiul citohormonal (citovaginal) 
Este o analiză care arată indirect funcţionarea glandelor sexuale feminine. Se va recolta secreţia la interval de 6-7 zile după ultima zi a ciclului, timp de o lună, pe toată perioada ciclului menstrual, după care, lamele, etichetate cu data recoltării, se vor duce la laboratorul de analize. După o colorare speciala a celulelor din secreţia vaginală, se observă la microscop dacă aceste celule indică o funcţie normală sau o insuficienţă a glandelor sexuale (ovare), a glandei hipofizare. Analiza se face în cazuri de tulburări ale ciclului menstrual, în sterilitate şi pentru aprecierea tratamentului cu hormoni feminini ( foliculina, progesteron).

Antibiograma şi autovaccinul

Scopul analizelor bacteriologice nu este şi de a stabili dacă microbii pot fi distruşi de către unele substanţe chimice sau antibiotice. Analiza care testează în laborator antibioticul la care este sau nu sensibil un microb cauzator de boală este antibiograma. In raport de rezultatul antibiogramei, medicul stabileşte cel mai indicat sau cele mai indicate antibiotice în vederea tratamentului bolii. Tehnica antibiogramei este simplă. Pe o cutie de sticlă care conţine un mediu de cultură solid se însămânţează microbii care au fost izolaţi din produsul biologic al bolnavului. La suprafaţa  mediului, peste microbi, se aplică tablete de antibiotice care conţin o cantitate cunoscută de substanţă. După ce mediul este ţinut 12-18 ore la 37°C, se stabileşte la ce antibiotic este sensibil sau rezistent microbul cercetat. Antibioticele care nu au nici un efect asupra microbilor îi lasă pe aceştia să crească sub forma de colonii pînă în apropierea tabletei. În aceste cazuri, microbii sunt rezistenţi la antibioticul respectiv. Antibioticele care sunt active asupra microbilor, nu permit acestora să se dezvolte şi să se apropie de tabletă, ţinîndu-l la o distanţă mai mare sau mai mică în funcţie de eficienţa antibioticului. Astfel, în jurul tabletei de antibiotic rămâne un cerc cu diametrul de 1-3 cm. În raport de mărimea diametrului se spune ca microbii sunt slab sensibili, sensibili sau foarte sensibili la antibioticul respectiv. Un antibiotic poate să oprească înmulţirea unui microb (efect bacteriostatic) dând posibilitatea organismului să-l distrugă. 
Antibiograma dă indicaţii generale. 

Autovaccinul   
În unele cazuri de infecţii microbiene, când tratamentul cu antibiotice şi alte substanţe antimicrobiene nu dă rezultatele dorite, medicul recomandă şi un tratament cu autovaccin. Acest vaccin se prepară în laborator din microbii proprii ai bolnavului, care au fost izolaţi din produsele sale analizate. Aceşti microbi, se amestecă cu o soluţie de clorură de sodiu 9 ‰, se omoară prin căldură (pentru a nu mai putea produce infecţia) şi se introduc în fiole. Vaccinarea se face conform indicaţiilor medicului şi sub supravegherea acestuia. Tratamentul cu autovaccin are ca scop stimularea organismului în vederea producerii de substanţe imunizante specifice, contra microbului inoculat ( imunitate artificială).

Testele alergologice

Testele alergologice constau în realizarea de teste cutanate sau sanguine pentru a determina care substanţe sau alergeni sunt incriminate în declanşarea reacţiilor alergice. Testele cutanate sunt rapide, exacte şi mai ieftine decât testele sanguine.

 O cantitate mică din alergenul incriminat este amplasat pe piele sau subcutanat pentru a urmări dacă se dezvoltă o reacţie alergica. Exista trei tipuri de teste cutanate:

- prick testul – acest test este realizat prin plasarea unei picături de soluţie care contine un posibil alergen pe piele şi se efectuează cîteva înţepături care permit soluţiei să pătrundă în piele. Dacă pe piele apare o roşeaţă sau o zona mai elevată pruriginoasa numită induraţie înseamna că persoana este alergica la alergenul respectiv.
- testul intradermic – în timpul testării, o soluţie de alergen este injectată intradermic. Testul intradermic poate fi realizat când o substanţă nu declanşează o reacţie alergică la prick test, dar încă rămâne valabilă suspiciunea alergiei în cazul persoanei testate. Testul intradermic este mai sensibil decăt prick testul dar este mai des pozitiv în rândul persoanelor nealergice (rezultat fals pozitiv)
- testul patch – pentru acest test soluţia de alergen este plasată pe un plasture care este aplicat pe piele timp de 24-72 de ore. Acest test este utilizat pentru a depista alergia cutanată denumită şi dermatită de contact.

Testele alergologice detectează în sânge prezenţa substanţelor denumite anticorpi. Testele sanguine nu sunt la fel de sensibile ca şi testele cutanate dar sunt adesea utilizate în cazul persoanelor care nu pot efectua teste cutanate. Cel mai obişnuit tip de test sanguin este testul de radioimunoabsorbţie (RIA). Este folosit pentru măsurarea nivelului sanguin de anticorpi (denumiţi imunoglobuline E sau Ig E) pe care corpul le produce ca răspuns la alergenii specifici. Nivelul IgE este deseori crescut la persoanele cu astm. Se utilizează pentru persoanele cărora nu li se indică testele cutanate, ca de exemplu persoanele care utilizează diferite medicamente ca şi antidepresivele, care reduc acurateţea testelor cutanate.

Alte teste de laborator, ca de exemplu testele de imunocaptare (ImmunoCAP, UniCAP sau Pharmacia CAP) pot fi utilizate de către medic pentru a furniza informaţii suplimentare. Testele alergologice sunt efectuate pentru a depista substanţele (alergenii) care cauzează o reacţie alergică.

Testele cutanate

Prick-testul poate fi realizat de asemenea pentru:
- a identifica alergenii inhalatori (aerieni) ca de exemplu: seminţele, tutunul, praful, penele şi părul de animale
- identificarea alergenilor alimentari (ca de exemplu ouăle, laptele, alunele, nucile, peştele, soia, grâul, căpşunile sau stridiile)
- a determina dacă o persoană este alergică la un medicament sau la venin de insecte.

Testul sanguin

Testul unei probe de sînge poate fi realizat în schimbul unui test prick dacă o persoană:
- prezintă urticarie sau altă afecţiune dermatologică
- nu se poate opri administrarea de medicamente antihistaminice sau antidepresive triciclice, care previn sau diminuează reacţia fată de o substanţă
- a prezentat o reacţie alergicş severă ( anafilaxie)
- a prezentat teste cutanate pozitive pentru multe alimente. Testele de radioimunoabsorbţie (RIA) pot indentifica alimentele faţă de care persoana este alergică.

Efectuarea unui test prick si a unui test intradermic durează mai puţin de o oră.Un test cutanat care utilizează plasturi foloseşte doze mici din alergenul suspectat.

 - alte teste sanguine, ca şi testul imunofluorescentei, testarea antigenică multiplă simultană şi reacţia ELISA (proba imunoabsorbţiei enzimelor linkate) sunt cîteodata folosite pentru a identifica alergenii.